Nouă oameni și-au văzut moartea cu ochii după ce mașinile în care erau au fost implicate în accidente violente produse în județul Teleorman. Incidentele rutiere s-au înregistrat la un interval scurt de timp unul față de celălalt. Din păcare, câteva dintre victime sunt în stare gravă, iar medicii fac ce pot ca să-i salveze.
Primul accident rutier s-a produs azi-noapte, in localitatea Peretu intre doua autoturisme, dupa ce unul dintre soferi nu ar fi acordat prioritate. In urma impactului, patru persoane au fost ranite. Pentru doua dintre ele a fost nevoie de interventia echipajului de descarcerare pentru a le scoate din masina facuta praf. Medicii au decis ca trei victime să fie transportate la Spitalul Municipal Rosiorii de Vede, iar cea de-a patra a fost preluată de echipajul medical al SAJ, inconștientă, dar cu semne vitale.
La același interval de timp cu accidentul rutier de la Peretu, s-a produs un alt incident rutier la Conțești, după ce doua masini s-au ciocnit puternic. Pompierii militari din cadrul Detasamentului Zimnicea au intervenit cu o autospeciala de descarcerare și o ambulanta SMURD, împreună cu un echipaj SAJ. Cinci victime, 3 fete si 2 baieti, cu varste cuprinse intre 17 si 21 de ani, au fost ranite. O victima a fost blocata, pompierii intervenind pentru scoaterea ei cu accesoriile de descarcerare.
Toate cele cinci persoane au fost preluate de echipajele medicale si transportate la Spitalul Judetean Alexandria. Persoanele erau constiente si cooperante, insa cu multiple traumatisme. Politia face cercetari pentru vatamare corporala din culpa.